Şinele
curg lin una lângă alta,
iar
viitorul mi se arată
tot
mai sacadat.
M-ameţeşte
legănarea asta
dulce.
Şi-n
mine e soare.
Gândurile
mele verticale
sunt
doar frânghii prefăcute-n
cenuşă
şi mai aştept, încă aştept
ca
timpul să se prelingă
plângând,
lipindu-se de mâinile mele
reci.
Calea
mea e marea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu