De mult timp vreau să scriu, să scap cumva de tot ce mă apasă, simt cuvintele, le văd cu coada ochiului cum vor să fie gândite, să li se dea materialitate, dar nu pot. Efectiv nu pot să scriu, chiar şi acum mi-e greu să leg propoziţiile. E o senzaţie groaznică de lehamite, de nepăsare, nu mai găsesc motive să fac tot ce mi-am propus. Nu mă mai atrage nimic, mă plictisesc repede, am senzaţia că doar inerţia mă ţine în mişcare. Vreau să dorm, mult, cu speranţa că o să mă trezesc schimbată. Sunt oarecum conştientă că e nevoie de un minim efort din partea mea, dar îl amân, până în momentul în care ajung să mă complac cu ce am devenit.
Mă revolt, sufăr, sunt fericită, urăsc, iubesc, e un amalgam groaznic în mine. Simt că mi-am pierdut credibilitatea, esenţa, că nu mă mai pot reprezenta aşa cum mă văd alţii. Greşesc eu, greşesc ei? Nu-mi place cum am ajuns să gândesc, parcă nu mai reuşesc să am idei prin care să transmit ce mi se întâmplă. Am nevoie de ajutor, dar nu îl vreau. M-am închis definitiv în mine şi toate resentimentele sunt mai puternice ca niciodată. Mă simt trădată, dar nu vreau să înţeleg că eu m-am trădat, în ultimă instanţă. Nu v-am lăsat să mă cunoaşteţi, masca e atât de bine construită încât nici eu nu îmi dau seama cum să o dau jos. Am acceptat, demult, finalitatea. Şi totuşi, îmi pare rău? Da. Nu.
După ce te obişnuieşti să fii singur, e greu să accepţi pe cineva, e greu să mai ai încredere fără să devii posesiv, invidios, gelos.
Sunt vinovată de multe greşeli, din neştiinţă, încăpăţânare sau pur şi simplu naivitate, dar sunt ale mele, mă definesc, aşa că o să le accept. Cândva.
Citind postarea ta, simt nevoia sa expun cateva aspecte care nu-s altceva decat simple concluziii provenite din diferite experiente de viata. O sa le enunt punctual, astfel:
RăspundețiȘtergere1.Intotdeauna va fi mai rau inainte sa fie mai bine.
2.Imaginea de sine nu corespunde intotdeauna cu imaginea pe care ceilalti si-o formeaza despre noi. Sunt diferente in modul in care ceilalti percep si interpreteaza ceea ce spunem sau facem fiecare dintre noi la un moment dat.
3.Schmbarea cred ca-i cel mai stabil lucru.
4. Orice inceput are si un sfarsit si orice sfarsit e un nou inceput.
5. Nu suntem facuti sa ne fie bine singuri, dar, uneori e ok sa avem momentele noastre de singuratate in care ne (re)gasim si reusim sa analizam ce se intampla cu noi insine si cu cei din jur. Nietzsche spunea ca "marile descoperiri despre noi insine apar in momentele noastre de tacere".
6. Omul traiete o multitudine de stari fie in momente diferite, fie la un anumit moment dat - ceea ce da, paote fi costisitor si cu maaare consum de resurse.
7.Uneori, o idee ce parea de neaacceptat - fie despre noi,fie despre ceilalti- devine acceptabila prin simplul fapt ca suntem ancorati , fie in opinia noastra , fie in opniile lor. De aceea cred ca-i important sa gasim acel echilibru intre a gandi singuri inainte de a-i ascutla pe altii, si a pune pe hartie ceea ce gandim versus a asculta opinia celuilalt inainte de a ne exprima propria opinie(asta din urma, daca dorim opinii cinstite de la ceilalti).