Random.

Şi presupun că e tipic să mi se întâmple mie.

Poate o să citeşti asta, poate o să îţi dai seama. Sau poate nu. Sincer, în momentul ăsta nu îmi pasă. Deloc. La fel cum nici ţie nu ţi-a păsat atunci. Mâine, poate peste chiar un minut o să regret. Eu. Tu, nu ştiu. Spune-mi cum vrei: egoistă, impulsivă, narcisistă, egocentristă. Acum sunt toate acele epitete şi multe altele. Pentru că m-am săturat. M-am săturat să fiu mereu călcată în picioare, mereu dată la o parte doar pentru că sunt altfel decât ea, decât ele. Nu mă exteriorizez, nu te alint în fiecare frază şi nu-ţi spun cât de dragă îmi eşti la fiecare cinci minute. Îmi ştii slăbiciunile, defectele, ştii că tind să mă gândesc şi răzgândesc. Sunt nesigură, nehotărâtă, vreau să fie totul bine, să-ţi dau mereu cel mai bun sfat, să fiu lângă tine mereu. Dar am şi eu problemele mele, recunosc, m-ai ajutat mereu, cum ai putut. Şi-ţi sunt recunoscătoare pentru asta.

Ştii, un cunoscut de-al nostru spunea că să fii pe locul II e cel mai dureros.  E oarecum amuzant, ironic. Ştiu, pare că delirez. Ei bine, eu înţeleg. Şi nu-mi pasă dacă tu o să înţelegi ce am vrut să îţi spun sau dimpotrivă, vreau să ştiu că am încercat. N-o să te pun să alegi, dar nu ştiu de ce, mi se pare că există o urmă de dualitate în tine. Şi nu vreau.