O opinie.

E greu să trăieşti într-o lume dominată de consumerism, în care se pune accent pe cât ai în buzunar şi nu pe ce gândeşti. Societatea standardizează, impune limite, creează o turmă aptă, din punct de vedere moral şi intelectual, a asimila păreri impuse, opinii gata formate şi incapabilă să-şi exprime o viziune asupra unui subiect, indiferent de domeniu. Ai o opinie, îndrăzneşti să gândeşti, să fii diferit? Good-luck with that! O să ţi se nege dreptul la libera-exprimare, o să fii ridiculizat, iar în cel mai bun caz, ignorat. Te încăpăţânezi să-ţi susţii teza? Felicitări, eşti un neadaptat, un anarhist, vrei cu orice preţ să distrugi ce au clădit alţii.

Şi-atunci ce faci? Ce faci când vezi că iniţiativa ta, pentru care ai depus o multitudine de eforturi, e ignorată? Când argumentele logice şi fondate sunt acaparate de vulgaritate, când glasul raţiunii e înăbuşit de forţa brută, ce mai poţi face? Desigur, pentru un timp vei continua să lupţi, dar în cele din urmă nu mai rezişti în faţa lor, clachezi.

Din păcate, chiar şi după mai bine de 20 de ani de la Revoluţie, după aproape 23 de ani de aşa-zisă libertate, tot mai suntem dominaţi de influenţa comunismului. Încă se fură, corupţia e în floare, se pune preţ pe cantitate şi nu pe calitate, masele sunt controlate de aceleaşi puteri din umbră. Oricât de nociv a fost acel regim opresiv, a avut şi momente de glorie. Canalul Dunăre-Marea Neagră, zecile de fabrici şi uzine... Desigur, abuzurile, muşamalizările, teroarea instituită de Securitate au fost şi vor rămâne o imensă pată neagră în istoria României.

Dar am generalizat şi m-am îndepărtat de la subiect.

Ceea ce voiam să subliniez e faptul că astăzi se pierde mult prea uşor din vedere esenţialul. Nu mai vedem pădurea de copaci.

Educaţia nu se poate cumpăra, fericirea nu are echivalent în Euro (dar despre asta, altă dată), cei şapte ani de-acasă nu pot fi înlocuiţi cu cei şapte ani din cluburi, bunul-simţ nu se găseşte în cafenele.

E trist să vezi cât potenţial se iroseşte din cauza unor decizii greşite sau a unei influenţe nefaste, mai ales în perioada adolescenţei, când se fundamentează caracterul viitorului adult, iar sistemele de valori sunt pulverizate de o perpetuă căutare şi redefinire a sinelui.

Nu mă puteţi înţelege sau suporta? Ignoraţi-mă, nu v-am cerşit niciodată atenţia. Anumite împrejurări ne constrâng să cooperăm? Respectaţi-mă, aşa cum şi eu vă respect. Orgoliile nu îşi au locul în astfel de situaţii, nu luptăm pentru a ne demonstra că suntem cei mai buni. Prefer să las pe alţii, probabil mai avizaţi, să judece şi să decidă.

Da, am momente când sunt arogantă şi lăudăroasă, când prefer să mă lansez în discuţii interminabile doar pentru a mă auzi vorbind. Însă am muncit pentru aceste accese de egoism.

Aşa că scuzaţi-mă că mi-am format nişte opinii pentru care lupt, îmi pare rău că nu mă pasionează ultima modă în materie de genţi, că nu-mi pierd nopţile prin cluburi şi că sunt o fiinţă plictisitoare, care preferă o carte în locul unei reprize de bârfe şi care intenţionează să realizeze ceva în viaţă.

Nu încercaţi să mă schimbaţi, nu sunt demnă de atenţia voastră!