Deschis-am ochii a
şaptea oară
în lumini de zăpadă
netopită.
Copilăria mi-am
trăit-o
pe meleaguri neatinse
de spaimă
şi tristeţe,
şi-acum, când mă
întorc în
matcă, odată cu
seninul,
îmi pare că eu sunt
spaima şi tristeţea,
că port în mine
teama de nefiinţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu