Azi mi-e greu să-mi dau seama ce vreau. Detaşată total de cotidian, încerc să mă privesc obiectiv. Nu pot. De obicei nu am nicio problemă în a elimina subiectivul din părerea ce o am despre mine, dar azi pur şi simplu nu reuşesc. În fundal simt mereu că mă privesc pe mine şi nu doar o străină, aşa că sunt mai indulgentă. Sunt eu, da, imaginea mea mi se formează pe retină!
Poate că, într-un final, încep să conştientizez faptul că existenţa mea nu e doar o risipă de spaţiu, carne şi sânge. Nu pot să spun că nu am aşteptat momentul, dar acum mi-e frică. Mi-e frică de greşelile ce le simt în mine, deciziile ce trebuie luate îmi par mai dificile ca oricând. Ar trebui să procedez ca până acum, dacă nu mai sunt ceea ce am fost? Transformarea nu e încheiată încă, dar s-au amestecat în mine ce sunt şi ce voi fi, nu ştiu, nu ştiu cât din fiecare! Ce am fost va fi mereu prezentă, ca un memento a ceea ce aş fi putut să fiu.
Trebuie să delimitez planurile, să înţeleg ce a rămas şi va rămâne neschimbat. Şi cum pot înţelege ce sunt acum, când atunci nu ştiam că sunt? Trebuie să redevin acea străină, să mă reinterpretez şi să încerc să fac din nou schimbarea. Trebuie? Oare nu e mai comod să fiu din nou obiectivă, să nu am o noţiune de sine? Spuneţi-mi, cum va fi când nu voi mai fi străina? Cum va fi pentru voi, cum va fi pentru mine?
Dar, unde e străina?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu